Originea şi evoluţia istorică a aşezarii

       Existenţa şi permanenţa umană pe aceste meleaguri se pierde în negura veacurilor. Nu departe de Sighişoara s-au identificat urme de aşezări datând de la inceputul paleoliticului, când omul işi făcea din împletituri de nuiele locuinţe de formă conică. În muzeul local se găsesc vestigii materiale datând din secolul al XVIII-lea î.e.n., care atestă prezenţa unei populaţii care locuia în colibe şi confecţiona vase de lut decorate cu figuri geometrice asemanătoare celor realizate de creatorii culturii Cucuteni.
       Pe Dealul Turcului, aflat la 2,5 km nord-vest de oraş, s-a descoperit una dintre cele mai importante aşezări din epoca de mijloc a bronzului, aparţinând culturii Wietenberg-Sighişoara (contemporană culturilor Moneoru, Otomani, Tei, Verbicioara).
       Din epoca fierului s-au descoperit, încă în 1903, în preajma Turnului cu ceas, două morminte de incineraţie, iar în curtea casei lui Vlad Dracul ceramică dacică din hallstatt-ul târziu. Tot în această perioadă înălţimile sunt fortificate cu valuri şi şanţuri şi se ridică mici cetăţui de apărare.
       Începând cu secolul al V-lea î.e.n., dacii dominau intreaga regiune. În jurul Sighişoarei de azi, se găsea cetatea dacica Sandava. Săpaturile au scos la iveala ceramică lucrată cu mâna, ceramică pictată, podoabe de argint, monede, morminte de incineraţie, care dovedesc că zona Sighişoarei era bine populată, constituind unul dintre puternicele centre dacice.
       Peste aceasta populaţie liberă au venit romanii cuceritori. Epoca romană ca împletire cu cele două civilizaţii, dacă şi romană, este o nouă etapă de înflorire economică şi socială a meleagurilor sighişorene, ceea ce explică numărul mare de aşezări daco-romane şi evoluţia lor în această perioadă. Platoul Dealului Podmoale, la cateva sute de metri de D. Turcului, a gazduit un castru roman (Castrum Senarum sau Capisestrum), care era menit să supravegheze Valea Târnavei Mari. Urmele descoperite în acel loc arată că acest castru era păzit de unităţi auxiliare ale Legiunii a XIII-a Gemina.
      Izvoarele istorice atestă, fără putinţă de tăgadă, continuitatea şi permanenţa de locuire a romanilor şi în părţile sighişorene, ca de altfel pe întreg cuprinsul ţării. Urmele materiale dovedesc că aşezarea, adeseori jefuită, distrusă, parjolită a fost, de fiecare dată, refacută de către localnici, migratorii neputând să-i îndeparteze pe romanii de aici.
      Dintre migratori, pe aceste meleaguri s-au stabilit ungurii în secolul al XI-lea. În secolul al XII-lea pentru apărarea graniţelor, are loc o masivă colonizare de germani; aduşi de pe meleagurile Rinului, Moselei, din Saxonia, din Flandra de regele Geza al II-lea au primit în folosinţă fundus regius (pamânt crăiesc) şi s-au bucurat de drepturi şi privilegii deosebite. Asezarea saşilor în aceste regiuni de graniţă nu s-a făcut făra unele greutati; autohtonii n-au rămas indiferenţi şi ciocniri izolate vor fi avut desigur loc. Documentele vorbesc de faptul că saşii ardeau adeseori casele românilor şi-i sileau să paraseasca aceste locuri.
      Ajunşi într-o ţară necunoscută, priviţi cu resentimente de către localnici, prima grijă a fost să-şi clădească adaposturi fortificate. Fiecare casă a devenit cu timpul o mică cetăţuie, o clădire solidă, înconjurată cu ziduri puternice, cu grilaj sau obloane la ferestre, cu porţi grele, bine ferecate. Mai apoi şi-au clădit cetăţi cu turnuri şi ziduri masive care puteau rezista atacurilor. Aşa s-a cladit şi cetatea Sighişoarei.
      Documentar, localitatea este atestată în anul 1280 sub forma de Castrum Sex, iar în 1298 sub numele dialectal de Schespurch (purch=burg). Forma românească de Sighişoara apare, în scris, într-un document emis de Vlad Dracul în anul 1431.
      Nu se cunoaşte originea numelui; castrum, purch, burg înseamnă cetate; sex este cifra şase, deci ,,A şasea cetate" (s-ar putea, de asemenea, să fie schaes sau sches, ceea se ar desemna numele apei, Şaeş, transcris în limba latină de un necunoscător al locului prin sex; în acest caz ar putea fi vorba de Cetatea de pe Şaeş).
      După părerea lui Gernot Nussbaecher, denumirea de Castrum Sex şi-ar găsi explicaţia prin faptul că, până la mijlocul secolului al XIV-lea, Sighişoara se găsea pe locul al şaselea în cadrul celor şapte scaune saseşti, aşa cum apare într-un document din 1349, care reflectă, desigur, şi o situatie anterioară. Interesant este însă că, dupa un interval de timp destul de scurt, în 1376, Sighişoara se situa pe locul al doilea, după Sibiu.
      Documentul care atesta, în anul 1280, numele de Castrum Sex este un act de vânzare-cumpărare, scris în limba latină. Actul confirmă că un ,,Iacob din Galda şi-a vândut moşia şi o parte din moara de la Proştea pentru o marcă şi jumatate de argint". Printre martori sunt menţionaţi şi ,,seniorii Cetăţii a Şasea", care, împreună cu ceilalţi, întăresc ,,prezenta scrisoare cu sigiliul oraşului Sibiu în anul Domnului 1280".
      Numele de Castrum Sex trebuie să fi existat cu mult înainte şi poate noi cercetări arhivistice vor identifica documente mai vechi care să elucideze denumirea, astăzi încă controversată. Pe Dealul Cetăţii a existat, înainte de venirea saşilor, un punct fortificat, loc de refugiu şi apărare. Cercetările efectuate de arheologul Gh. Baltag au dus la identificarea temeliilor mai vechi şi a urmelor unui zid mult mai adânc care închidea capela romanică de la temelia Bisericii din Deal; probabil că avem de-a face cu zidul unei cetăţi hexagonale care ar putea fi ,,Cetatea cu şase laturi", respectiv acel Castrum Sex.

 

Actualizat in - 02/02/2011, la ora 09:22