Scrisoarea oficială de la Strasbourg

Scrisoarea oficială de la Strasbourg

 

La sfârşitul săptămânii trecute, Primarul municipiului a primit oficial scrisoarea Preşedintelui Sub-comisiei Premiul Europei prin care i se comunica în mod oficial rezultatele ediţiei din acest an adresând felicitări municipalităţii şi întregii comunităţi pentru câştigarea trofeului, arătând faptul că alegerea Sighişoarei s-a făcut din numeroase aplicaţii depuse, acesta fiind un semn al înaltei aprecieri a eforturilor făcute.

În scrisoare se reiterează faptul că, în conformitate cu prevederile regulamentului competiţiei, trofeul va fi decernat în cadrul unei ceremonii organizate de localităţile laureate. La ceremonie, care va avea loc, cel mai probabil, la sfârşitul lunii iulie, vor participa membrii sub-comisiei Premiul Europei, Preşedintele Adunării Parlamentare a CE, M Jean-Claude Mignon, Secretarul General al CE, dl. Thorbjorn Jagland, Preşedintele Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale ale CE Ambasadorul Permanent al României la CE dl. Stelian Stoian, precum şi membrii delegaţiei parlamentare a României la CE. De asemenea, vor fi prezenţi la sighişoara cu această ocazie primarii oraşelor câştigătoare de anul trecut: Hunfeld din Germania şi Landerneau din Franţa care vor înmâna trofeul Primarului Sighişoarei, ca şi primarul oraşului Ankara, preşedintele Asociaţiei oraşelor laureate a Premiului Europei în care Sighişoara  a intrat automat prin câştigarea acestei prestigioase distincţii.

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud