Conservarea biodiversităţii rezervţiei de stejari seculari de la Breite

„Conservarea biodiversităţii rezervţiei de stejari seculari de la Breite, Sighişoara”

Fundaţia Mihai Eminescu Trust a elaborat proiectul „Conservarea biodiversităţii rezervaţiei de stejari seculari de la Breite, Sighişoara”, care a fost acceptat la finanţare în cadrul programului „European Environment Agency Grants and  Norway Grants”.
Consiliului Local al Municipiului Sighişoara este partener împreună cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust pentru custodia ariei protejate „Stejarii seculari de la Breite”, având calitatea de custozi ai acestei arii conform cu „Convenţia de custodie” nr.1577/29 martie 2006 încheiată cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş.
Activităţile proiectului „Conservarea biodiversităţii rezervaţiei de stejari seculari de la Breite, Sighişoara” au în vedere implementarea planului de management pentru rezervaţia „Stejarii seculari de la Breite”.
Obiectivul principal al proiectului este protejarea şi îmbunătăţirea biodiversiăţii în rezervaţia Breite, menţinerea caracterului de păşune forestieră. Activităţile principale ale proiectului sunt:

1. Măsuri de conservare a habitatului şi a speciilor

2. Crearea şi diseminarea unei baze de date cu informaţii ştiinţifice pentru rezervaţia Breite

3. Realizarea unei infrastructuri adecvate pentru public

4. O campanie de informare, conştientizare şi implicare pentru public

Proiectul are o durată de 2 ani, începând din mai 2009 până în aprilie 2011.

Finanţarea nerambursabilă este de 264.690 EUR din bugetul total al proiectului de 325.210 EUR (cheltuieli eligibile), iar co-finanţarea din bugetul local este de 46.706 EUR.

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud