Drepturile copilului o realitate în politicile școlare

text-indent: 35.4pt">Asociația "Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă - Agenda 21" organizează în perioada ">10 - 12 mai a.c. atelierul ">"Drepturile copilului o realitate în politicile școlare" activitate din cadrul proiectului Avocatul Elevului.  Întâlnirea a avut loc luni 11 mai a.c., la Liceul Joseph Haltrich din Sighișoara și a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Aflat la cel de-al patrulea an de derulare, "Avocatul Elevului" s-a afirmat ca un proiect pilot care propunea educarea elevilor pentru cunoașterea drepturilor și a responsabilităților care le revin și crearea în școli a climatului necesar pentru promovarea și respectarea acestora în conformitate cu prevederile Convenției Drepturilor Copilului, a Legii 272/2005 și a Convenției Europene privind Drepturile Omului. Proiectul este o componentă a programului MECI de Educație pentru Cetățenie Democratică.

În cadrul atelierului s-au prezentat exemple de bune practici în promovarea proiectului, s-au analizat documente relevante pentru politici școlare: ROFUIP, Statutul cadrelor didactice, Regulamentele Consiliilor elevilor și s-au făcut propuneri de armonizare a conținutului acestora cu prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și obiectivele proiectului Avocatul elevului. S-a lucrat totodată și la definitivarea setului de indicatori pentru monitorizarea respectării drepturilor copilului în școli, Principiile Convenției și dreptul la educație.

Evenimentul a reunit cca 35 de participanți, profesori, manageri școlari, reprezentanți ai inspectoratelor școlare, elevi, reprezentanți ai partenerilor MECI și Reprezentanța UNICEF în România.
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud