Let’s do it Sighişoara – România

logoSâmbătă 25 septembrie a fost pe lângă o zi superbă de toamnă, un prilej pentru sighişoreni de a arăta că şi lor le pasă de mediul înconjurător... Acţiunea din Sighişoara s-a înscris în proiectul naţional Let’s do it Romania, respectiv Mureş şi a fost coordonată de d-na Gyongyi Secăşan, director la Gimnaziul de Stat Victor Jinga. Municipiul Sighişoara, prin Primarul Ioan Dorin Dăneşan, a fost parte în proiectul naţional prin protocolului încheiat cu Consiliul Judeţean Mureş, în baza aprobării Consiliului Local din luna iulie.
Proiectul a cuprins mai multe etape, cea de sâmbătă fiind evident cea mai importantă şi vizibilă. Astfel, după ce s-a făcut cartografierea mormanelor de gunoi şi înscrierea online a voluntarilor, aceştia şi-au alocat mormanele pe care au dorit să le cureţe, în funcţie de aceste date făcându-se pregătirile administrative.
Cei 158 de voluntari sighişoreni au strâns în decurs de 8 ore 358 de saci de 120 l cu gunoaie din zona Sighişoarei: Venchi, Hetiur, Albeşti, Archita, Şaeş, Rora care au fost transportate cu ajutorul autovehiculelor puse la dispoziţie de municipalitate.
Dincolo de acest rezultat palpabil, participarea sighişorenilor la curăţirea gunoailor aruncate cu inconştienţă şi dispreţ faţă de ceilalţi, a fost un gest civic menit să atragă atenţia asupra importanţei de a participa la menţinerea unui mediu înconjurătot curat, în beneficiul nostru şi al generaţiilor următoare.
Voluntarii au provenit din toate domeniile  de activitate dar mai ales din învăţământ şi administraţie publică,  ceea ce constituie o premisă a continuării acestei iniţiative, un prim proiect conturându-se deja: STRADA,  PARCAREA SAU  PĂDUREA NU SUNT TOMBERONUL TĂU

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud