Targul mestesugarilor 2010


Exploatand o resursa mai putin valorificata  de celelate manifestari – traditia populara – Targul mestesugarilor, organizat de şase ani de Fundatia Veritas, cu sprijinul municipalitatii, a avut succes inca de la prima editie. An de an, in Piata Cetatii au venit zeci de mesteri populari din imprejurimi  – Mures, Cluj, Sibiu, Brasov, Harghita – dar si din Nordul Moldovei - Suceava -  pentru a-si  expune  produsele de arta populara confectionate atat inaintea targului cat si in timpul acestuia, in atelierele de creatie.
De asemenea, in fiecare an, programul  manifestarii a cuprins si puncte in care participantii  si-au prezentat portul  precum si cantece populare  specfice  zonei din care proveneau.
Si in acest an, organizatorii au adresat municipalitatii o solicitare privind sprijinirea acestei manifestari, prevazuta a avea loc in perioada 8-10 iulie 2010, în Piaţa Muzeului
Primarul municipiului a promovat în acest sens un proiect de hotărîre care a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali, astfel încât în acest weekend Piaţa din faţa Turnului cu Ceas va fi un spaţiu al creaţiei şi al meşteşugului dar şi al artei, programul evenimentului cuprinzând şi momente artistice prezentate de formaţii locale.

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud