Artişti sighişoreni premiaţi în Slovacia

Artişti sighişoreni premiaţi în Slovacia

 

Sighişoara, membră a Organizaţiei Mondiale a Oraşelor de Patrimoniu – OVPM - de la includerea Cetăţii Medievale pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1999, a participat la ediţie 2011 a concursului internaţional de creaţie  pentru copii.

La această competiţie au trimis lucrări un număr de 59 de copii de la două gimnazii sighişorene, la care profesor de educaţie plastică este Dan Todea. În urma acestei participări, juriul a decis acordarea Diplomei de onoare Gimnaziului de Stat Miron Neagu. (vezi foto 1)

Menţionăm că cele 1458 lucrări  trimis de copii cu vârste de până la 15 ani din 80 de şcoli 19 ţări au fost prezentate în cadrul unei expoziţii amenajate în Oraşul Banska Stiavnica din Slovacia, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Oraşelor de Patrimoniu.

Diploma a fost transmisă Primăriei, împreună cu felicitări din partea organizatorilor dar şi cu invitaţia de a participa la ediţia  din 2012 a competiţiei.

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud