Dezvoltarea relaţiilor economice Româno – Chineze: Oportunităţi de afaceri şi investiţii în Municipiul Sighişoara

Dezvoltarea relaţiilor economice Româno – Chineze: Oportunităţi de afaceri şi investiţii în Municipiul Sighişoara

Pe linia preocupării constante a municipalității privind identificarea de posibilități concrete de dezvoltare economică a orașului, Primarul Sighișoarei, domnul Ioan Dorin Dăneșan, a inițat organizarea în Sighișoara a unei mese rotunde  la care au fost invitați să participe reprezentanții principalelor societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului.
Evenimentul, organizat de Municipiul Sighișoara  în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie România-China şi Casa Română – Chineză, va avea loc vineri, 13 mai 2011, în Sala Festivă a Municipiului Sighişoara.
Temele vor fi prezentate de reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, ai Casei Româno-Chineze şi ai mediului de afaceri chinezesc din România.

Lucrările vor fi urmate de o conferinţă de presă care va avea loc  în sala mică de sedinţe a Municipiului Sighişoara începând cu ora 16,30.

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud