Delegație sighișoreană prezentă la cea de-a 30-a aniversare a semnării parteneriatului dintre Zamosc, Polonia și Schwabisch Hall, Germania

Delegație sighișoreană prezentă la cea de-a 30-a aniversare a semnării parteneriatului dintre Zamosc, Polonia și Schwabisch Hall, Germania

 

La inivitația primarului orașului Zamosc, Andrzej Wnuk, o delegație a Municipiului Sighișoara formată din consilierii locali Cioanta Minerva și Grabcev Adrian, condusă de primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a efectuat, în perioada 4-6 octombrie 2019, o deplasare în orașul înfrățit Zamosc, Polonia.

Delegația sighișoreană a participat la cea de-a 30-a aniversare a parteneriatului dintre Zamosc, Polonia și Schwabisch Hall, Germania la care au fost prezenți și reprezentanți ai orașelor înfrățite sau partenere cu Zamosc.

Parteneriatul dintre Sighișoara și Zamosc, inițiat  de Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, s-a încheiat în luna septembrie 2007, în Zamosc, iar în anul 2008, la sfârșitul lunii mai, a avut loc la Sighișoara festivitatea de înfrățire.

Semnarea protocolului de parteneriat cu Zamosc se bazează pe colaborarea oraşelor partenere pentru clădirea toleranţei, pentru înţelegerea şi clădirea unui viitor, în conştiinţa proprietăţilor naţionale şi regionale a Europei Unite, în domeniul: promovare, cultură, sport şi turism, monumente, economie şi social.

Acest protocol de înfrățire a însemnat începutul unei frumoase colaborări prin care, de-a lungul anilor, au avut loc vizite oficiale, schimburi de experienţă dar și programe pentru tineri.

 

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud