5 iunie - Ziua Mediului

5 iunie - Ziua Mediului

Ziua Mondială a Mediului (Ecologiei) - 5 Iunie - instituită în 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite (UNEP).
Începând de atunci, ziua de 5 iunie constituie un prilej pentru instituţiile guvernamentale, administraţiile locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile nonguvernamentale, intreprinzători, industriaşi, inclusiv mass-media de a se mobiliza prin manifestări comune menite să atragă atenţia asupra necesităţii protejării factorilor de mediu.
Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială, constituind un exemplu activ de colaborare între autoritaţile administraţiei publice centrale şi locale şi societatea civilă având în vedere calitatea noastră de membrii ai Uniunii Europene, spaţiu în care, protecţia mediului este o prioritate a dezvoltării economico-sociale.
             Această zi un prilej de a atrage atenţia asupra contribuţiei semnificative pe care, fiecare din noi o poate avea la păstrarea şi conservarea spaţiilor verzi, indiferent unde s-ar afla – grădini, parcuri, păduri etc – dar şi a apelor şi aerului de a căror calitate depinde viaţa noastră ca şi a generaţiilor care vor veni.
            Una din unităţile de învăţământ sighişorene declarate „şcoală verde” Clubul Copiilor şi Elevilor ,cu sprijinul Municipiului Sighişoara organizează Concursul Naţional de Educaţie Ecologică „Pământul e casa noastră”,ediţia a IX-a, concurs înscris în Calendarul Activităţilor Educative 2012, al Minsterului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    Concursul se adresează elevilor din palatele/cluburile copiilor, precum şi şcolilor din toată ţara, şi are ca scop final aplicarea cunoştinţelor legate de protecţia mediului şi ecologie dobândite la diferite discipline din curriculum şcolar, care vor conduce la prevenirea şi diminuarea efectelor poluării, însănătoşirea şi înfrumuseţarea condiţiilor de mediu.
             În cadrul concursului se organizează şi un marş dedicat Zilei Mondiale a Mediului la care se preconizează să participe aproximativ 100 de elevi şi cadre didactice din ţară şi din şcolile sighişorene.
În afara concursului propriu zis programul cuprinde, în mod tradiţional şi o acţiune de conştientizare a comunităţii locale asupra problemelor de mediu, cu accent pe educarea copiilor în spirit ecologic. Astfel, în data de 1 iunie 2012, între orele 9,30 şi 10,30,  participanţii la concurs vor mărşălui în centrul oraşului pe următorul traseu: Clubul Copiilor – Gimnaziul de Stat „Miron Neagu” – Restaurantul Perla –Terasa JO - Sala Sander - Turnul cu Ceas – sediul Municipiului Sighişoara unde vor fi întâmpinaţi de Primarul municipiului, Ioan Dorin Dăneşan, susţinător al ideii de educare a tinerei generaţii în direcţia protejării şi respectării mediului înconjurător, care, ca şi în anii anteriori, îi va felicita pentru preocuparea pe care o au pentru problemele de mediu.
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud