Vară culturală sighişoreană bogată

De câţiva ani, Calendarul cultural sighişorean are prevăzut pentru fiecare lună de vară câte un festival, care au devenit, în timp, repere ale vacanţelor a zeci de mii de turişti.
 Luna iunie a fost dedicată filmului românesc. Ecourile pozitive ale ediţiei a treia Sighişoara Film Festival - 23-26 iunie – o veritabilă gală a filmelor laureate la cele mai importante competiţii cinematografice ale anului trecut, au contribuit, o dată în plus, la promovarea imaginii Sighişoarei
Manifestare emblematică pentru Sighişoara, Festivalul Sighişoara Medievală şi-a consolidat, prin succesul ediţiei 2010 statutul de cel mai eficient mijloc de promovare a imaginii Sighişoarei ca centru cultural de interes major.
Peste 30.000 de turişti au invadat la sfârşit de iulie străduţele Cetăţii, care a redevenit o mare şi vie scenă, spaţiu de desfăşurare a spectacolelor cuprinse în program dar, şi a celor ad hoc cu artişti amatori foarte entuziaşti, inspiraţi de atmosfera creată prin decor şi sunet adecvate epocii.
Sighişoara a fost, din nou, în centrul de interes al ţării şi asta s-a văzut atât din transmisiile de la faţa locului, articolele din presă şi postările de pe Internet. Implicarea postului public de televiziune prin TVR2 şi TVR Cultural ca parteneri media al evenimentului a avut de bună seamă un rol important în această vizibilitate pe care Festivalul Sighişoara Medievală a avut-o.
De asemenea, au fost încheiate parteneriate cu presa locală, județeană și națională, jurnaliștii primind toate informațiile necesare de la Centrul de presă organizat la Primărie, astfel încât evenimentul s-a bucurat de vizibiltatea scontată, aducând astfel un important câștig de imagine Sighișoarei. Reamintim faptul că, în perioada festivalului 2010 o casă de producție italiană a realizat un documentar care afost difuzat într-un ciclu intitulat ”Cele mai frumoase festivaluri din lume”.
Un alt aspect demn de menționat a fost acela că, la această ediție a festivalului a participat și o delegație oficială din orașul înfrățit Tabor din Cehia împreună cu o trupă de stegari și cavaleri Taborski Kupci a căror prezență, lângă contribuția directă la reușita evenimentului a constituit un argument al stabilității și consistenței relațiilor cu orașele din Europa, inclus în documentația pe baza căreia Sighișoara a fost selectată în finala Premiului Europei, singurul oraș din România care a ajuns în această fază a competiției, unde, s-a clasat pe poziția a doua.
Ediţia din acest an va avea ca temă Eroul Medieval şi se va desfăşura pe parcursul a cinci zile -27-31 iulie a.c. - şi va cuprinde animaţie stradală, spectacole de teatru, muzică şi dans medievale, conferinţe şi expoziţii. Programul este postat pe www.sighisoara.org.ro respectiv www.sighisoaramedievala.ro
 
Municipiul Sighişoara organizează, din anul 1994 la începutul lunii august, la iniţiativa unui violonist român stabilit în Elveţia, Alexandru Gavrilovici Festivalul Internaţional de Muzică Academică şi Cursurile muzicale de vară. Parteneri în acest proiect cultural sunt Fundaţia Elan Bucureşti şi Asociaţia „Cultura VIVA Sighişoara”. Această manifestare de o înaltă ţinută artistică a adăugat o nouă dimensiune Sighişoarei ca centru cultural internaţional. Ediţia a XVI –a adus o noutate, în sensul lărgirii ariei de exprimare cu domeniul Artelor vizuale, motiv pentru care manifestarea a primit titulatura generică de Academia Sighişoara, dovedindu-se a fi un vector de popularizare a Sighişoarei în lumea artistică internaţională.
În acest an Academia Sighișoara va avea loc în perioada 1-12 august, iar concertele  se vor desfăşura, ca de obicei,în Sala Festivă a Primăriei locul unde se afla pianul de concert Yamaha, donat de domnul Gavrilovici Municipiului Sighişoara, Biserica Mănăstirii şi Sinagoga din str. Tache Ionescu. Programul evenimentului este postat pe www.sighisoara.org.ro şi www.academia-sighisoara.com
Un aspect ce se cuvine menționat este acela că, la concertul de deschidere din 1 august va participa Excelența Sa Livio Hürzeler, Ambasadorul Elveției la București.Mai mult, Ambasada a inclus concertele din data de 1, 2 și 6 august 2011 în suita de evenimente dedicate celebrării a 100 de ani de relații diplomatice între România și Elveția (care au început în data de 11 mai 1911 prin numirea lui Nicolae Cantacuzino în funcția de Ministru Plenipotențiar de către Regele Carol). Prezenţa Excelenţei sale la Sighişoara de Ziua Elveţiei are o valoare simbolică, după 17 ani în care această zi a fost sărbătorită în deschiderea festivalului. Ca un gest de apreciere pentru apropierea Sighişoarei faţă de Elveţia, care pe lângă organizarea acestei manifestări româno-elveţiene a fost concretizată şi prin relaţiile cu oraşul Baden, Thun şi Schaffhausen, Ambasadorul Elveţiei va da o recepţie pentru sighişoreni, după concertul de gală din 1 august.
 
 
 

 

 
 

 

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud