Universitatea de Vară „UNIversitatea în SOcietate – UNISO 2012”

Universitatea de Vară „UNIversitatea în  SOcietate – UNISO 2012” 

 

În perioada 11-13 iulie 2012 are loc  loc la Sighişoara, cea de-a unsprezecea ediţie a Universităţii Internaţionale de Vară „UNIversitatea în  SOcietate – UNISO 2012”, având ca temă: „Noi calificări şi rute profesionale ”.

Manifestarea este organizată de Asociaţia pentru Transfer de Cunoştinţe din România – ATCR, Autoritatea Naţională pentru Calificări – ANC, şi Conservatorul Naţional pentru Arte şi Meserii – Le Cnam, cu sprijinul Municipiului Sighişoara, al Universităţii din Versailles „Saint-Quentin en Yvelines”, al Universităţii din Piteşti, al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, al Asociaţiei managerilor şi inginerilor economişti din România – AMIER şi al Institutului Tehnologic din Dublin.            

La eveniment participă cadre didactice universitare, cercetători, experţi în domeniul managementului universitar şi parteneri din mediul de afaceri din Franţa, Irlanda, Marea Britanie şi România. Aceştia au venit la la Sighişoara atraşi nu doar de temele actuale dezbătute la sesiunile de comunicări, mese rotunde şi ateliere de lucru, dar şi de farmecul Sighişoarei dat de istoria şi prezentul oraşului.  

În cadrul univeristăţii de vară vor fi prezentate lucrări privind evoluţia naţională şi europeană a învăţământului superior şi vor fi căutate căi de urmat în vederea constuirii  unei punţi de legătură solidă cu piaţa muncii, bazate pe competenţe şi calificări profesionale care să răspundă nevoilor beneficiarilor finali: studenţi, absolvenţi, viitori angajaţi.

În baza parteneriatului încheiat cu Municipiul Sighişoara, lucrările se vor desfăşura în Sala Festivă a Primăriei temele abordate fiind:

Spaţiul european al formării şi al ocupaţiilor

Parteneriatul universitate – întreprindere pentru o formare flexibilă

Ce fel de calificare se cere pentru o inserţie profesională durabilă?

Dezvoltarea capacităţii de implementare a sistemului de calificări în       învăţământul superior – proiectul DECIS

Universitatea  cunoaşterii

De ce formare are nevoie un anume parcurs profesional ?

Modernizarea universităţii, o necesitate a celui de-al doilea deceniu al procesului Bologna

Oferta universitară şi complexitatea pieţii muncii

Festivitatea de deschidere va avea loc în data de 11 iulie a.c. ora 9,30 în prezenţa preşedintelui Asociaţiei pentru Transfer şi Cunoştinţe din România, prof. univ. dr Sorin Eugen Zaharia, a Prefectului judeţului Mureş şi gazdei manifestării, dl. Ioan Dorin Dăneşan,  care le va transmite participanţilor un mesaj de  bun venit la Sighişoara.

 

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud